În opinia lui Radu Opaina, preţul gigacaloriei ar fi trebuit să scadă având în vedere că RADET "se laudă" că s-au făcut investiţii şi restructurări.
Nicio asociaţie de proprietari nu va semna pentru plata lunară a energiei termice, "o anomalie care desfiinţează orice idee de contorizare", a declarat miercuri, pentru MEDIAFAX, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Proprietari din România, Radu Opaina.
"Deci s-a scos la iveală o minciună de ani de zile. Nu trebuia majorat preţul gigacaloriei pe seama populaţiei, ci pe seama celor care nu au eficientizat sistemul", a spus Radu Opaina.
În ce priveşte plata lunară pentru energia termică, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Proprietari din România a precizat că nicio asociaţie nu va semna şi nu va fi de acord cu această "anomalie".
"Plata lunară însemnă să plătim vara ca iarna. Este nefiresc. Se desfiinţează orice idee de contorizare. Nu mai ştie nimeni cât consumă. Să vedeţi ce scandaluri vor fi, pentru că oamenii vor să ştie cât consumă. De ani de zile batem şaua cu contoarele şi acum le anulăm. Şi mai e o problemă cu valoarea facturilor. Cine verifică dacă sunt corecte sau nu?", a mai spus Opaina.
Potrivit proiectului aprobat de consilierii municipali, preţul local de facturare al energiei termice furnizate populaţiei va fi, din 1 august 2011, de 137 de lei/Gcal (fără TVA), respectiv 169,88 lei/Gcal cu TVA.
Bucureştenii vor plăti de la 1 august mai mult pentru energia termică, preţul crescând de la 124 lei/Gcal la 169,88 lei/Gcal, preţul incluzând TVA, au decis, miercuri, consilierii generali.
Preţul local de facturare al energiei termice furnizate populaţiei este neschimbat din octombrie 2007, când a fost aprobat la nivelul de 100 de lei/Gcal (fără TVA).
După majorarea TVA de la 19% la 24%, preţul gigacaloriei în Capitală a crescut de la 119 la 124 de lei.
Proiectul prevede că începând din luna august 2011 energia termică livrată populaţiei va fi facturată în tranşe lunare egale pe perioada unui an calendaristic.
Plata facturilor de energie termică pentru încălzire se poate face în tranşe egale, însă numai cu acordul asociaţiilor de locatari sau de proprietari. Pentru cei care optează pentru plata în tranşe egale, achitarea se va face conform procedurii propuse de RADET şi avizată de Autoritatea Municipală de Reglementare a Serviciilor Publice.
Municipalitatea estimează ca prin creşterea la 137 de lei/Gcal a preţului local de facturare a energiei termice furnizate populaţiei să fie compensat deficitul veniturilor anuale ale RADET.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu