Business Software Alliance anunţă daune de sute de mii de euro produse doar în ultimele 9 luni de persoane juridice şi fizice ce au comercializat programe pentru calculator nelicenţiate.
În 17 asemenea cazuri, ca urmare a probatoriului administrat, instanţele judecătoreşti penale au decis ca persoanele implicate să despăgubească titularii de drepturi de autor cărora li s-au adus prejudicii cu peste 440.000 euro şi în plus au primit şi condamnări la amendă sau închisoare cu suspendare de până la 3 ani.
Business Software Alliance împreună cu ofiţerii şi procurorii specializaţi în materia drepturilor de proprietate intelectuală au investigat, în ultimele 9 luni, peste 40 de cazuri de distribuţie neautorizată de programe pentru calculator, atât de societăţi comerciale, cât şi de persoane fizice.
Conform legislaţiei în vigoare, activitatea de distribuire de programe pentru calculator pirat/nelicenţiate reprezintă infracţiune, fiind prevazută de art. 139 alin. 2,3 şi 5 din Legea nr. 8/1996 modificată şi completată, şi se pedepseşte cu amendă sau cu închisoare de la 1 la 12 ani.
În plus, conform reglementărilor în vigoare din octombrie 2006, societăţile comerciale răspund penal, pedeapsa prevăzută în general de legislaţia penală fiind amenda penală de la 5.000 lei la 600.000 lei, la care se pot adăuga una sau mai multe pedepse complementare (dizolvarea societăţii, suspendarea totală sau parţială a activităţii, închiderea unor puncte de lucru, interdicţia temporară de a mai participa la proceduri de achiziţii publice, difuzarea hotărârii de condamnare).
În afara răspunderii penale, persoanele fizice şi juridice răspund civil, trebuind să plătească despăgubiri titularilor drepturilor de autor încălcate, care se pot ridica la triplul valorii software-ului cu privire la care s-au încălcat drepturile de autor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu