sâmbătă, 29 mai 2010

joi, 27 mai 2010

Terapia Cu Apa!

terapia cu apa

Terapia cu apa!

Cata apa bei pe zi? Cata apa ai baut deja pana acum, cand citesti acest articol? Ok, ia-ti paharul cu apa langa tine si haide sa vedem de ce doctorii din lumea intreaga nu obosesc sa ne indemne: "Beti apa! Beti apa!"
In perioada intrauterina suntem aproape in totalitate apa. Dupa ce ne nastem suntem apa peste 80%. Ca adulti, putin peste 70%. Pe masura ce imbatranim procentul acesta se micsoreaza. La 50% suntem deja morti. Logica cea mai simpla ne spune ca prospetime (a se citi tinerete, sanatate, vitalitate) egal APA. Exista nu mai putin de 54 de boli diferite, de la migrene si pana la forme de cancer care ar putea fi evitate daca am bea suficienta apa. Pare incredibil, dar exista medici care afirma ca aceste boli se pot ameliora si chiar vindeca astfel: cu apa! Cata? Doi – trei litri pe zi, spun unii. Altii sunt chiar mai exacti: fiecare dintre noi ar trebui sa bea a 20-a parte din greutatea corpului sau. Sau 5%. De exemplu, daca ai 56 de kg trebuie sa bei 2,8 litri de apa pe zi pentru o sanatate buna si o tinerete indelungata.

Bine, dar mie nu mi-e sete!

Se poate, dar nu fiindca nu ti-ar fi. Corpul are o uluitoare capacitate de adaptare. Daca s-a obisnuit sa functioneze in conditii de apa putina nici n-o sa mai ceara! La fel cum daca stam intr-o camera cu un miros suparator dupa un timp totusi n-o sa-l mai simtim. Corpul a dat un semnal la inceput, dar daca mirosul e constant o sa il ignore ca sa-si poata continua alte activitati. La fel e si cu senzatia de sete.
Dupa un timp corpul va crede ca n-are incotro si se va descurca cum poate. Dar cu pretul imbatranirii si uzurii sale premature. Ia gandeste-te ce ar pati o masina de spalat nevoita sa spele mereu cu mai putina apa decat a proiectat-o constructorul ei? Ori corpul nostru face "programe" infinit mai complexe decat o masina de spalat!

Au, au, ma doare!...

Creierul este 90% apa. Te doare capul sau obosesti repede dupa efort intelectual? Dar apa, cata bei?... Cartilagiile au si ele un procent mare de apa. Daca iti troznesc oasele, mai mult ca sigur e din cauza deshidratarii. Un medic a constatat in urma unui studiu ca 90% dintre durerile de stomac au drept cauza insuficientei apei in organism. Iar o mare parte din durerile de orice fel au aceeasi cauza. Asa ca a concluzionat cu umor: “Daca iei un calmant pentru durere, apa cu care bei medicamentul te ajuta mai mult decat calmantul in sine!” Un alt doctor a scris chiar o carte cu un titlu sugestiv “Nu esti bolnav! Doar ti-e sete…”

Caldura mare, mon cher!

In anotimpul calduros e si mai greu pentru corp. Ca sa isi regleze temperatura e nevoit sa piarda apa prin transpiratie. Deci, cu atat mai mult e nevoie sa ii dam destula.
Terapia cu apa este simpla: bei un litru de apa dimineata, cu o ora inainte de a manca sau bea altceva. Iar pe parcursul zilei restul de apa pana la… cat are norma fiecare. Inca din primele zile vei simti, garantat, o imbunatatire a sanatatii. Mai putine toxine, o hidratare mai buna, o stare generala mai buna. Unde mai punem ca e ieftin si fara efecte secundare. Poate doar drumurile mai dese intre birou si toaleta. Dar asta iarasi e un lucru bun, fiindca vei combate sedentarismul! Insa asta e deja o alta poveste…

ALIMENTATIA PE GRUPE SANGUINE

Exista o stransa legatura intre grupa de sange, alimentatie si sanatatea oamenilor. Putini oameni se gandesc la implicatiile grupei sanguine desi aceasta reprezinta o forta genetica puternica.

Grupele sanguine sunt fundamentale in logica suprema a naturii, urmand un traseu neintrerupt de la cel mai timpuriu moment al creatiei umane pana in prezent. Grupele sanguine pot fi folosite ca amprenta celulara si ne dezvaluie multe mistere ce marcheaza starea noastra de sanatate sau de boala. Din acest punct de vedere este valabila zicala: "mancarea unui om este otrava altuia" .

Stiinta grupelor sanguine permite alegerea unei alimentatii adecvate pentru prevenirea unor boli, incetinirea imbatrinirii, tratarea obezitatatii.

Sfatul nostru este sa urmezi dieta grupei sanguine cel putin doua saptamani si vei sesiza in aceasta perioada multe schimbari: un nivel mai crescut de energie, scadere in greutate (sau crestere, dupa caz), o reducere a tulburarilor digestive, ameliorarea problemelor cronice de sanatate.

Fiecare om este unic, avem nevoi nutritionale diferite; de aceea singura modalitate de a mentine sanatatea sau de a vindeca boala este adaptarea hranei la nevoile specifice fiecarui individ. Grupa sanguina este cheia care descuie usa spre misterele sanatatii, bolii, longevitatii, vitalitatii, echilibrului emotional, ea determina rezistenta fata de boli, eficienta cu care ardem caloriile, raspunsul la stres si insasi personalitatea noastra.

Analiza grupelor sanguine a furnizat explicatii privind faptul ca unii oameni sunt capabili sa piarda in greutate urmand anumite diete, in timp ce altii nu, unii oameni isi mentin vitalitatea la varste inaintate in timp ce altii se deterioreaza fizic si mental.

Fiecare grupa sanguina contine mesajul genetic al alimentatiei si comportamentului stramosilor nostri. Istoria umanitatii este istoria supravietuirii. Viata in timpurile stravechi era scurta, brutala si grea. Diferenta dintre grupele sanguine reflecta in ultima instanta capacitatea de adaptare a omului la diferite solicitari din partea mediului exterior.

In acest articol vei gasi urmatoarele informatii referitoare la grupa 0:

  • Caracteristicile grupei sanguine 0.
  • Recomandari pentru controlul greutatii.
  • Recomandari generale pentru dieta grupei sanguine 0.

Grupa 0 semnifica "vechimea". Primii oameni erau vanatori iscusiti, deci carnea (proteinele) reprezentatau principala sursa de energie. Acesta a fost momentul in care atributele digestive ale grupei 0 s - au definitivat. Omul cu grupa 0 hranit cu proteine are un sistem imunitar puternic, este viguros si rezistent. Intre sange si alimentele consumate se produce o reactie chimica care face parte din mostenirea genetica, din acest motiv sistemul digestiv si imunitar este influentat si acum, de alimentele pe care le consumau stramosii cu aceeasi grupa sanguina. Dupa ce vanatul s - a imputinat oamenii au plecat in cautarea hranei in alte zone ale globului. De aceea grupa 0 este predominanta si este "donator universal".

GRUPA 0 | GRUPA A | GRUPA B | GRUPA AB

ALIMENTATIA PE GRUPE SANGUINE - GRUPA 0

In acest articol vei gasi urmatoarele informatii referitoare la grupa 0:

  • Caracteristicile grupei sanguine 0.
  • Recomandari pentru controlul greutatii.
  • Recomandari generale pentru dieta grupei sanguine 0.

Grupa 0 semnifica "vechimea". Primii oameni erau vanatori iscusiti, deci carnea (proteinele) reprezentatau principala sursa de energie. Acesta a fost momentul in care atributele digestive ale grupei 0 s - au definitivat. Omul cu grupa 0 hranit cu proteine are un sistem imunitar puternic, este viguros si rezistent. Intre sange si alimentele consumate se produce o reactie chimica care face parte din mostenirea genetica, din acest motiv sistemul digestiv si imunitar este influentat si acum, de alimentele pe care le consumau stramosii cu aceeasi grupa sanguina. Dupa ce vanatul s - a imputinat oamenii au plecat in cautarea hranei in alte zone ale globului. De aceea grupa 0 este predominanta si este "donator universal".

CARACTERISTICILE GRUPEI 0

  • Consumator de carne;
  • Tract digestiv viguros, dar cu aciditate crescuta;
  • Sistem imunitar hiperactiv;
  • Intoleranta fata de adaptarile la dieta si la mediul inconjurator;
  • Raspunde optim la stres printr - o activitate fizica intensa;
  • Necesita un metabolism eficient pentru a se mentine suplu si energic prin suplimentarea alimentatiei cu iod si calciu;
  • In ceea ce priveste personalitatea, grupa 0 poarta o memorie genetica de putere, rezistenta, indrazneala, incredere in fortele proprii, putere de concentrare, actiune si un dezvoltat simt de autoconservare.

Recomandari pentru controlul greutatii

Exista mai multi factori care influenteaza cresterea in greutate pentru grupa 0:

  • Reglarea tiroidiana. Oamenii cu grupa 0 au tendinta spre hipotiroidism (nivelul scazut al hormonilor tiroidieni, lipsa iodului). Efectele hipotiroidismului sunt: cresterea in greutate, retentie de lichide, scaderea masei musculare si oboseala.
  • Factorul principal al cresterii in greutate este glutenul care se gaseste in toate produsele pe baza de grau. Urmand dieta grupei 0 prin reducerea consumului de cereale, paine si paste fainoase se constata scaderea in greutate.

Alimentele care favorizeaza cresterea in greutate pentru grupa 0: graul, porumbul, fasolea uscata, lintea, varza, conopida, mustarul.

Alimente benefice care favorizeaza scaderea in greutate pentru grupa 0: sarea iodata, pestele, ficatul, carnea rosie (vita), spanacul si toate legumele verzi.

Recomandari generale pentru dieta grupei 0

  • Sintagma "suntem ceea ce mancam" trebuie sa va atraga atentia asupra alimentelelor din comert si in ce masura sunt apropiate de ceea ce ofera natura.
  • Se recomanda alimentatie bazata pe proteine: carne slaba de peste, pui, vita, cat mai proaspata fara adaos de conservanti si alti aditivi. Se vor evita mezelurile preparate industrial.
  • Foarte benefice sunt alimentele marine (surse de iod, regleaza functia tiroidiana) care trebuie sa reprezinte o componenta majora a dietei grupei 0.
  • Persoanele cu grupa 0 trebuie sa reduca produsele lactate in special laptele dulce (intoleranta la lactoza). Deoarece calciul este foarte necesar, se recomanda suplimenti alimentari de calciu (mai ales pentru femei). Alternative excelente sunt: branza de soia, laptele de soia.
  • Dintre uleiuri si grasimi se recomanda uleiul de masline. O sursa benefica de proteine si grasimi vegetale sunt: nucile si semintele crude de dovleac.
  • Legume deosebit de benefice: toate legumele verzi, hrean, ceapa, usturoi, gulii. Fasolea uscata trebuie evitata sau consumata cu moderatie sub forma de garnitura.
  • Persoanele cu grupa 0 nu tolereaza produsele din grau. Nu se recomanda paine, paste fainoase si dulciuri realizate pe baza de faina de grau deoarece glutenul din cereale incetineste metabolismul si transforma hrana in depozite de grasimi.
  • Fructele sunt recomandate in cantitati cat mai mari fiind o importanta sursa de fibre, vitamine si minerale. O alternativa excelenta la paine si paste fainoase. Daca vei manca un fruct in loc de paste sau piine organismul va primi mai multe principii nutritive si vei atinge mai usor obiectivele legate de controlul greutatii. Fructe deosebit de benefice sunt: prunele, smochinele, ananasul. Este bine sa reduceti sau sa evitati urmatoarele fructe: pepene galben, banane, capsuni, portocale, mure.
  • Sucuri de fructe si legume cu continut scazut de zahar. Sucurile de legume sunt preferabile celor de fructe.
  • Condimentele care trebuie evitate sunt: otetul, piperul, mustarul.
  • Trebuie evitate sau reduse: cafeaua, bauturile alcoolice distilate, bauturile racoritoare sintetice, ceaiul negru. Se recomanda ca tel final eliminarea cafelei. Ceaiul verde este o buna alternativa pentru cafea.
  • Exercitiul fizic, munca fizica, reprezinta cel mai bun antidot pentru cei din grupa 0 impotriva stresului, depresiei, oboselii si insomniei.

Alimentele care nu sunt incluse in categoriile "benefice" sau "de evitat" sunt considerate "neutre" si le puteti consuma, daca va plac, dar cu moderatie.

ALIMENTATIA PE GRUPE SANGUINE - GRUPA A

In acest articol vei gasi urmatoarele informatii referitoare la grupa A:

  • Caracteristicile grupei sanguine A.
  • Recomandari pentru controlul greutatii pentru grupa A
  • Recomandari generale pentru dieta grupei sanguine A.

CARACTERISTICILE GRUPEI A

  • Primul vegetarian;
  • Culege ceea ce sadeste ;
  • Tract digestiv sensibil ;
  • Sistem imunitar tolerant ;
  • Predispozitie pentru boli cardiace, diabet ;
  • Raspunde cel mai bine la stres prin actiuni de calmare ;
  • Se adapteaza bine la mediul inconjurator si la dieta;
  • Necesita o dieta vegetariana pentru a ramine svelt si activ.

Recomandari pentru controlul greutatii

Daca esti obisnuit sa maninci carne vei slabi foarte usor eliminind alimentele toxice din dieta si reducind carnea.

Din punct de vedere al metabolismului, grupa A este exact opusul grupei O. Persoanele cu grupa A au tendinta de a retine apa si depoziteaza in final carnea sub forma de grasime. Cauza este, nivelul scazut al acidului gastric care nu favorizeaza digestia carnii.

Alimentele care favorizeaza cresterea in greutate pentru grupa A: carnea, grasimile animale, produsele lactate, fasolea mare, produsele fainoase consumate in cantitati mari

Alimente benefice care favorizeaza scaderea in greutate pentru grupa A: alimentele pe baza de soia, legumele si fructele care contin o cantitate mare de vitamina C, uleiurile vegetale.

Recomandari generale pentru dieta grupei A

  • Persoanele cu grupa A au un sistem imunitar foarte sensibil si trebuie sa elimine alimentele suprapreparate si rafinate specifice epocii moderne si sa consume alimente cit mai naturale (proaspete, ecologice)
  • Urmind dieta grupei A, creste imunitatea si pot fi evitati factorii de risc care genereaza anumite boli specifice acestei grupe: bolile cardiace si diabetul.
  • Alimentatia vegetariana este cea mai benefica pentru grupa A . Se recomanda proteinele vegetale. Sistemul digestiv al celor care au grupa A prelucreaza mai greu carnea rosie si grasimile animale. Prezenta in cantitate redusa a acidului gastric ii fac mai adaptabili la alimentele agrariene.
  • Alimentele de origine animala nu sunt benefice si au un efect diferit fata de grupa O facindu-i pe oamenii cu grupa A molesiti, si lipsiti de energie. Pentru a obtine cele mai mari beneficii ar trebui redusa carnea din alimentatie.
  • Daca totusi nu poti renunta la carne alege pestele si carnea de pasare. Carnea trebuie preparata mai ales la gratar (teflon).
  • Produsele lactate sunt greu digerabile pentru persoanele cu grupa A. Fiind bogate in grasimi saturate ele sunt contraindicate deoarece acest tip de grasimi afecteaza inima si predispun la obezitate si diabet. Se recomanda evitarea laptelui integral. Este preferabil sa consumi iaurt, kefir, sana, lapte de soia, brinza de soia.
  • Uleiul de masline virgin este foarte benefic pentru sistemul cardio-vscular, contribuind la scaderea colesterolului.
  • Arahidele si semintele de dovleac contribuie la aportul de proteine vegetale care sunt mult mai benefice pentru grupa A decit cele animale.
  • Produsele pe baza de soia se recomanda in mod special pentru grupa A fiind o alta sursa importanta de proteine vegetale. Produsele pe baza de griu vor fi consumate cu moderatie.
  • Legumele sunt vitale pentru grupa A. Este preferabil sa le consumati in stare cit mai naturala(crude sau putin inabusite) pentru a pastra continutul lor nutritiv : vitamine, minerale, enzime, antioxidanti. Evitati rosiile, cartofii si varza.
  • Fructele ar trebui consumate de 3-4 ori pe zi. Majoritatea fructelor sunt admisibile. Evitati totusi portocalele, bananele, mango si nuca de cocos.
  • Cei care au grupa A ar trebui sa inceapa fiecare dimineata cu un pahar de apa calda in care se stoarce sucul de la o jumatate de lamiie. Aceasta bautura ajuta la eliminarea toxinelor.
  • Bauturile benefice pentru grupa A sunt: ceaiul verde alternativ cu cafeaua (o jumatate de pahar pe zi). Vor fi evitate ; berea, ceaiul negru, bauturile alcoolice distilate, bauturile racoritoare sintetice.
  • Odata cu inaintarea in virsta scade capacitatea de asimilare a vitaminelor liposolubile de aceea se recomanda o suplimentare a alimentatiei cu Vitamina A pentru cresterea imunitatii si a puterii de adaptare la stres.

Alimentele care nu sunt incluse in categoriile "benefice" sau "de evitat" sunt considerate "neutre" si le puteti consuma, daca va plac, dar cu moderatie.

ALIMENTATIA PE GRUPE SANGUINE - GRUPA B

In acest articol vei gasi urmatoarele informatii referitoare la grupa B:

  • Caracteristicile grupei sanguine B.
  • Recomandari pentru controlul greutatii pentru grupa B
  • Recomandari generale pentru dieta grupei sanguine B.

CARACTERISTICILE GRUPEI B - NOMADUL

  • Echilibrat ;
  • Sistem imunitar puternic ;
  • Tract digestiv tolerant ;
  • Consumator de produse lactate ;
  • Optiunile cele mai flexibile privind dieta ;
  • Raspunde cel mai bine la stres prin creativitate ;
  • Necesita un echilibru intre activitatea fizica si mentala pentru a se mentine suplu si activ ;

Recomandari pentru controlul greutatii

Exista asemanari intre Grupa B si Grupa O in privinta reactiei la glutenul din griu care determina incetinirea metabolismului. Daca mincarea nu este eficient digerata si nu este folosita drept “combustibil” pentru nevoile energetice ea se depoziteaza sub forma de grasime. Pesoanele cu grupa B isi pot controla cu usurinta greutatea aplicind dieta specifica acestei grupe deoarece nu intimpina nici o bariera fiziologica cum ar fi problemele homonale sau digestive(asa cum se intimpla cu grupa O)

  • Alimentele care trebuie evitate deoarece favorizeaza cresterea in greutate pentru grupa B : porumb, griu, linte, arahide, semintele de susan. Aceste alimente afecteaza buna functionare a metabolismului ducind la oboseala, retentie hidrica si hipoglicemie. Deci persoanele care au grupa B si doresc sa slabeasca trebuie sa evite cu siguranta griul si produsele derivate.
  • Alimente benefice care favorizeaza scaderea in greutate pentru grupa B : legume verzi, carne slaba, ficat, produse lactate(cu continut mic de grasimi), oua, ceai de lemn dulce.

Recomandari generale pentru dieta grupei B

  • Grupa sanguina B se aseamana in multe privinte cu grupa sanguina O. Oamenii care au grupa B sunt in general rezistenti si ageri capabili sa reziste la multe dintre cele mai severe boli caracteristice epocii moderne cum ar fi cardiopatiile si cancerul. Chiar si atunci cind contracteaza aceste boli ei le vor supravietui aproape sigur.
  • Persoanele cu grupa B sunt predispuse mai degraba la tulburari rare cum ar fi : scleroza multipla, sindromul de oboseala cronica.
  • B vine de la balanta . Dieta grupei B este echilibrata si complexa incluzind o mare varietate de alimente. Reprezinta cea mai buna combinatie dintre regnul animal si cel vegetal.
  • O alimentatie sanatoasa pentru grupa B trebuie sa includa: carne rosie, peste, lactate, legume si fructe.
  • Pentru grupa B se recomanda in special evitarea carnii de pui . Este preferabil sa consumi carne rosie mai ales miel si iepure. Carnea de vita sau de curcan poate fi consumata in cantitati moderate. Este bine sa eviti carnea de porc.
  • Alimentele marine sunt foarte benefice , in special pestii oceanici de apa adinca(codul si somonul) precum si pestii cu carne alba. Alimentele marine reprezinta surse excelente de proteine de calitate si uleiuri nutritive. Evitati toate crustaceele; crabi, homari, creveti.
  • Grupa B este singura grupa sanguina pentru care produsele lactate sunt foarte benefice.
  • Uleiul de masline se recomanda pentru digestie si eliminarea deseurilor din organism.
  • Cerealele care trebuie evitate sunt griul si porumbul si secara deoarece incetinesc metabolismul si favorizeaza retentia apei, depozitarea grasimilor si oboseala. O alternativa benefica o reprezinta orezul.
  • Legumele (in special cele cu frunze verzi) sunt foarte nutritive si benefice din acest motiv se recomanda cit mai des(3-5 portii pe zi). Eliminati complet rosiile din dieta dvs.
  • Grupa B tolereaza aproape toate fructele in special ananasul, strugurii, bananele si prunele.
  • Este bine sa consumi in fiecare dimineata la sculare un suc intaritor(fructe sau legume) benefic pentru sistemul imunitar si digestiv.
  • Plantele benefice pentru grupa B sunt : ginseng , ginkgo biloba, menta, ghimber si macese.
  • Bauturile benefice sunt : ceai verde, ceaiuri de plante, apa si sucuri naturale. Inlocuieste cafeaua cu ceai verde care contine cofeina si creste imunitatea. Bauturile alcoolice distilate sunt interzise.
  • Personalitatea oamenilor cu grupa B se caracterizeaza prin echilibru si armonie. Ei nu se simt inclinati spre povocari si confruntari. Sunt capabili sa inteleaga puncul de vedere al altora. Pentru grupa B accentul se pune pe echilibrarea starilor fiziologice si emotionale.

Alimentele care nu sunt incluse in categoriile "benefice" sau "de evitat" sunt considerate "neutre" si le puteti consuma, daca va plac, dar cu moderatie.

ALIMENTATIA PE GRUPE SANGUINE - GRUPA AB

In acest articol vei gasi urmatoarele informatii referitoare la grupa AB:

  • Caracteristicile grupei sanguine AB.
  • Recomandari pentru controlul greutatii pentru grupa AB
  • Recomandari generale pentru dieta grupei sanguine AB.

CARACTERISTICILE GRUPEI AB - ENIGMATICUL

  • Fuziunea moderna intre grupele A si B ;
  • Raspuns de tip cameleonic la conditii schimbatoare de mediu si de dieta ;
  • Tract digestiv sensibil ;
  • Sistem imunitar excesiv de tolerant ;
  • Raspunde optim la stres in plan spiritual, fizic si la nivel de energie creatoare ;
  • Un mister evolutionist ;

Recomandari pentru controlul greutatii

In privinta cresterii in greutate cei cu grupa AB reflecta mostenirea mixta a genelor grupelor A si B. Pentru scaderea in greutate este recomandata reducerea cantitatii de carne si suplimentarea alimentatiei cu legume, deoarece datorita cantitatii insuficiente de acid gastric carnea nu este digerata eficient si tinde sa se depoziteze sub forma de grasime. De asemenea se recomanda reducerea consumului de griu, porumb, fasole si susan.

  • Alimentele care trebuie evitate deoarece favorizeaza cresterea in greutate pentru grupa AB : carne rosie, fasole, seminte, porumb, griu.
  • Alimente benefice care favorizeaza scaderea in greutate pentru grupa AB: alimente marine, produse lactate, legume verzi.

Recomandari generale pentru dieta grupei AB

  • Grupa sanguina AB are mai putin de 1000 de ani vechime, este foarte rara (2-5% din populatie) si complexa din punct de vedere biologic, reprezentind o fuziune a caracteristicilor grupelor A si B.
  • Organismul celor cu grupa AB nu produce suficient acid gastric pentru a digera cantitati mari de proteine animale. Solutia rezida in dimensionarea si frecventa ratiilor.
  • Se recomanda reducerea cantitatii de carne de pui si a carnii de vita. Este preferabil sa consumi carne de miel, curcan, oaie, iepure. Este bine sa eviti produsele din carne afumata sau conservata.
  • Alimentele marine se pot consuma cit mai des reprezentind o sursa excelenta de proteine. Foarte benefice sunt: cod, macrou, stiuca, sturion, sardine, pastrav, scrumbie, melci.
  • Produsele lactate sunt foarte bine tolerate, in special: iaurt, kefir, smintina degresata.
  • Cei care au grupa AB ar trebui sa utilizeze uleiul de masline in locul grasimilor animale si a uleiurilor rafinate.
  • Nucile si semintele vor fi consumate in cantitati mici, cu precautie . Arahidele consumate in cantitati moderate ofera un suport pentru sistemul imunitar.
  • Pentru grupa AB produsele pe baza de soia sunt deosebit de benefice.
  • Cerealele sunt bine tolerate in special : orezul, secara si soia. Se recomanda totusi limitarea consumului de produse pe baza de griu si porumb mai ales daca ai probleme cu greutatea.
  • Legumele trebuie consumate zilnic deoarece sunt o sursa importanta de substante nutritive avind un rol esential in prevenirea cancerului, a afectiunilor cardiace si imbunatatirea sistemului imunitar. Evita totusi: maslinele, ardeii, porumbul, avocado, si anghinarea.
  • Pentru grupa AB exista o mare varietate de fructe deosebit de benefice : struguri, prune, cirese, ananas, caise, kiwi, lamii, smochine, grapefruit. Ar trebui evitate: portocala, mango si bananele.
  • Cei cu grupa AB ar trebui sa inceapa fiecare zi cu un pahar de apa calda amestecata cu sucul proaspat de la o jumatate de lamiie pentru a elimina toxinele acumulate in timpul noptii. Este foarte bun si sucul de grapefruit.
  • Mirodeniile si condimentele foarte benefice sunt: sarea de mare, usturoiul, hreanul, patrunjelul si sosul de soia. Nu sunt recomandate: otetul, piperul, muraturile si ketchupul.
  • Ceaiurile de plante contribuie la intarirea sistemului imunitar si asigura protectie impotriva bolilor cardiovasculare si a cancerului. Se recomanda in special: ceai verde, musetel, echinacea, ginseng, papadie, macese.
  • Bauturile recomandate pentru grupa AB sunt: vin rosu (un pahar pe zi), cafea alternativ cu ceai verde. Trebuie evitate: bauturile alcoolice distilate, sifonul, racoritoarele sintetice si acidulate, ceaiul negru.
  • Personalitatea celor cu grupa AB reprezinta un amestec intre sensibilitatea grupei A si echilibrul grupei B. Sunt oameni captivanti, spirituali, atragatori, diplomati si prietenosi.
  • Cei care au grupa AB reactioneaza la stres la nivel intelectual si se simt epuizati dupa perioade lungi de tensiuni si suprasolicitari. Contracararea stresului se face prin tehnici spirituale si exercitii fizice usoare cum ar fi: yoga, plimbari, inot, ciclism, dans, golf, aerobic.

Alimentele care nu sunt incluse in categoriile "benefice" sau "de evitat" sunt considerate "neutre" si le puteti consuma, daca va plac, dar cu moderatie.

Plantele Medicinale - Metode De Tratament Si Vindecare

Inca din timpuri stravechi, oamenii isi doreau sa gaseasca remedii pentru bolile ce îi chinuiau. Cautatori ai alinarii suferintelor erau putini si luptau pentru vindecarea afectiunilor cu mijloacele care le aveau la dispozitie. Ei foloseau cunostintele transmise din generatie în generatie, iar pentru tratarea maladiilor utilizau cel mai adesea plantele medicinale. In acele vremuri, poluarea era ca si inexistenta, nu existau chimicale, nu exista industrie, omul nu era dependent de sistemul de informatii ce se gaseste la ora actuala: radio, televiziune, telefonie, internet si îsi petrecea timpul liber mai mult in natura. Inca nu isi facusera aparitia principalii trei factori cauzatori de boli: stresul, poluarea si chimicalele. De aceea putem afirma ca in acele perioade omul acorda o atentie mai mare mediului natural, convietuind in armonie cu acesta.

Secolul XX a fost al progresului stiintei dar si o perioada de evolutie a asezarilor urbanistice si a industriei, ceea ce a dus la defrisarea unor intinse suprafete de paduri. Terenurile agricole au luat locul acestor zone, iar in zilele noastre datorita coruptiei si lacomiei oamenilor care locuiesc in apropierea zonelor impadurite si nu numai, padurile continua sa fie defrisate. De aceea, nu este de mirare, de ce au loc alunecari de teren, eroziunea pamantului, precum si subtierea stratului de ozon care genereaza efecte de schimbare a climei. "Aurul verde" are un rol deosebit in mentinerea vietii pe planeta noastra. Insa omul modern acorda o atentie mai mare satisfacerii dorintelor personale, uneori acestea transformandu-se in vicii. De aceea, nu ne miram deloc sa vedem din ce in ce mai multi oameni consumatori de alcool, tigari si droguri. In mijloacele de transmitere a informatiilor se vehiculeaza tot felul de reclame al acestor lucruri, cauzatoare de dependente, create de producatori numai din dorinta de a- si satisface ambitiile personale si de a se imbogati de pe urma acestor dependenti. Inteleptii spun ca ceea ce se manifesta in exteriorul nostru este o oglindire a interiorului sufletesc a oamenilor si asta se poate observa cu usurinta. Omul, daca ar sti ce se afla in interiorul sau nu ar mai fi atat de ignorant, ar acorda o mai mare atentie naturii si ar proteja impotriva distrugerii mediului inconjurator. Dar, ca sa ne cunoastem pe noi insine va trebui sa renuntam la acele lucruri care creaza vicii. Cum vom putea sa luam atitudine impotriva acelora care polueaza mediul inconjurator, cand cu buna stiinta ne poluam interiorul cu fum de tigara? Cum vom putea sa apreciem mirosul florilor, sa ascultam susurul izvoarelor si sa ne bucuram de frumusetea naturii daca ne amortim simturile cu alcool si droguri? Modul nostru de comportare afecteaza in mod direct sau indirect viata plantelor, animalelor si echilibrul ecosistemului. Omul poate sa asigure un mediu de viata sanatos sau sa continue la degradarea naturii. Daca noi continuam sa abordam un mod de viata distructiv nu va mai fi nevoie de un razboi atomic, ori de coliziunea unei comete cu "planeta albastra" pentru a distruge caminul nostru.

Romania este o tara care cuprinde pe teritoriul ei multe forme de relief. Datorita pozitiei geografice si a climei temperat-continentale, teritoriul tarii noastre are o flora dintre cele mai variate din Europa.

Inca din timpul stramosilor nostri geto-daci plantele medicinale erau intrebuintate in prevenirea si vindecarea multor boli. Traditia s-a transmis mai departe in special in randul populatiei de la tara.

Oamenii, care in acea perioada utilizau pentru combaterea bolilor la pacienti plante, erau cunoscuti sub numele de vraci. Au existat asemenea oameni la toate popoarele lumii si inca mai exista, dar intr-un numar foarte mic. Este posibil ca anumiti vraci sa fi avut calitatea de a recunoaste o planta medicinala de cele care nu poseda asemenea proprietati prin niste simturi pe care oamenii obisnuiti nu le aveau.

Din marea varietate a regnului vegetal, numai anumite plante sunt considerate medicinale. Ele au fost descoperite prin mai multe metode. Una dintre metodele cele mai primitive care au fost utilizate era metoda cobaiului si anume, vraciul sau medicul putea sa experimenteze pe el sau pe alti pacienti efectele benefice ale plantei considerate medicinale. Exista riscul ca planta utilizata pentru experiment sa fie daunatoare.

plantele medicinaleIn zilele noastre, datorita dezvoltarii chimiei si a industriei farmaceutice, au fost introduse si intrebuintate medicamentele de sinteza, crezandu-se ca in viitor acestea vor inlocui cu timpul produsele vegetale. Dar, nu s-a intamplat asa. Una din cauzele care duc la imbolnavirea oamenilor este consumarea de substante chimice, acesta fiind un motiv in plus ca atentia noastra sa se indrepte tot mai mult spre utilizarea medicamentelor care ni le ofera mama pamant.

Prin analizarea a unui numar de 108 plante medicinale existente in Romania, am cautat sa scoatem in evidenta calitatile energetice de care dispun acestea si modul de administrare pentru a obtine un efect cat mai benefic.

Cum ne-am dat seama de puterea de vindecare si de modul de utilizare al plantelor medicinale pentru combaterea si vindecarea unor boli, ramane sa va convingeti in cele ce urmeaza.

Pentru a fi la curent cu noutatile cu privire la plante medicinale va invitam sa va abonati la newsletterul nostru.

Pentru inceput vom publica pe acest site doar cateva din cele 108 plante medicinale studiate. In functie de dorinta celor care vor accesa acest site vom publica si restul de plante studiate.


luni, 24 mai 2010

Cele mai bizare fobii ale oamenilor!

1. Automatonophobia

Automatonophobia reprezintă o fobie faţă de statui de ceară sau ventriloci (comedianţii care folosesc păpuşi ca în fotografie şi îşi mişcă doar gura).

2. Cathisophobia

Cathisophobia este teama de a te aşeza. Această fobie îşi are rădăcinile în anumite pedepse în care oamenii fuseseră forţaţi să se aşeze pe obiecte ascuţite sau alte pedepse date la şcoală.

3. Arachibutyrophobia

Această fobie reprezintă – atenţie – teroarea de a-ţi rămâne unt de arahide lipit pe cerul gurii. Desigur că persoanele care suferă de această fobie nu cumpără unt de arahide, însă chiar şi aflaţi în prezenţa acestuia, tind să aibă crize sau atacuri de panică.

4. Pentheraphobia

Soacră, soacră, poamă acră. Pentheraphobia este teama de soacre şi este probabil cea mai comună dintre fobii, având în vedere că este o temă folosită şi în filme. Această fobie poate duce uneori la divorţuri.

5. Demonophobia

Probabil toţi copiii suferă la un moment dat de teama de monştri, demoni sau alte forţe supranaturale malefice. Însă unele persoane se tem şi să vorbească despre acest lucru sau să urmărească filme, să nu mai zicem de plimbările de unii singuri seara.

6. Eisoptrophobia

Eisoptrophobia este teama de oglinzi, de a-ţi privi reflecţia în ele. Simbolic, aceasta constă în frica de a fi pus faţă în faţă cu lumea spirituală din spatele oglinzii şi chiar dacă persoanele “bolnave” îşi dau seama că spaima lor este nejustificată, ele tot au această superstiţie.

7. Deipnophobia

Dacă îţi creşte pulsul la gândul că trebuie să porţi o conversaţie la masă, atunci suferi de deipnophobie. De aceea ele evită pe cât posibil ieşirile la restaurant sau orice masă luată cu familia şi prietenii.

8. Pediophobia

Pediophobia constă într-o frică iraţională faţă de orice fel de păpuşi, înspăimântătoare sau nu, manechinele din magazine sau roboţi. Freud spunea că oamenii afectaţi se tem că păpuşile ar prinde viaţă.

9. Mageirocophobia

Aceasta înseamnă teama de gătit. Termenul vine de la grecescul “mageirokos” care reprezintă o persoană talentată în arta culinară. Mageirocophobia poate duce la foamete, dacă o persoană locuieşte singură sau n-are bani pentru restaurante : ) Persoanele în cauză se simt foarte intimidate de cele care gătesc bine şi se consideră că tocmai acest fapt este cel care a stârnit fobia.

10. Agyraphobia

Oamenii care suferă de agyraphobie se tem să traverseze străzi sau şosele largi, fapt care le face dificil traiul la oraş. Această fobie n-are legătură cu teama de maşini.

100 De Lucruri Interesante

Atunci cand omul stranuta i se opreste inima pentru o milisecunda; cand stranuti, toate functiile corpului se opresc, chiar si inima;
*Trecerea alimentelor din gura in stomac dureaza 7 secunde.
*Parul omenesc poate suporta o greutate de 3 kg.
*Penisul unui barbat,are, in medie, de 3 ori masura degetului sau mare, de la mana.
*Osul de la sold este mai tare decat cimentul. .
*Inima unei femei bate mai repede decat a unui barbat.
*Exista in jur de 3 mii de milioane de bacterii in fiecare din laba piciorului tau.
*Femeile clipesc de doua ori mai des decat barbatii.
*Pielea corpului omenesc cantareste de doua ori mai mult decat creierul.
*Corpul tau utilizeaza 300 de muschi, numai pentru a se mentine in echilibru, cand sta in picioare.
*Daca saliva ta nu poate dizolva un anumit aliment, nu-l poti savura.
*Femeile au terminat, deja, de citit acest mesaj. Barbatii continua sa-si masoare degetul mare
*China reprezinta 25% din populatia lumii;
*Cea mai rece temperatura din istorie de pe pamant a fost inregistrata in Antartica pe 24 August 1960. Temperatura masura atunci -127 de grade C;
*Marilyn Monroe a avut 11 degete la picioare;
*Stiinta a stabilit, ca pestii au voce si auz. Dar intre ei se inteleg… in limba lor. Un specialist a demonstrat recent, ca melodiile armonioase ce se raspandesc in apa, in forma de evantai influenteaza placut activitatea pestilor si-i atrag spre mal;
*Exista un mic pestisor, inarmat cu un ac ascutit, care e unul din dusmanii cei mai primejdiosi ai rechinului. Fiind inghitit de acest urias animal rapitor, pestisorul sparge cu acul pantecele rechinului si iese in libertate. Ca urmare, rechinul moare;
*Recent, o serie de cercetari efectuate in bazinul Marii Adriatice au pus pe oamenii de stiinta respectivi intr-o mare deruta. Fara indoiala, nimeni nu ar putea crede ca exista o mare fara fund. Acest lucru nu este posibil. Ca urmare a cercetarilor intreprinse a fost gasita insa, in Marea Adriatica, o groapa uriasa, care, fiind cercetata la randul ei, a dus la descoperirea unor fenomene cu totul ciudate. Urmarita timp indelungat, s-a constatat ca in aceasta uriasa deschidere abisala de pe fundul marii dispar zilnic circa 30.000 de tone de apa. Cercetatorii au turnat, in repetate randuri, in apropierea acestei gropi, mari cantitati de vopsea, care, in mod firesc, ar fi trebuit sa reapare undeva, mai aproape sau mai departe, in raurile sau lacurile din insulele sau de pe tarmurile marii. Dar apa colorata de vopseaua turnata de cercetatori nu a reaparut nicaieri. Au fost aruncate in dreptul acestei gropi si mari cantitati de material plastic, dar si acestea au disparut fara urma. S-a presupus ca vopseaua, cat si bucatile de material plastic au fost absorbite de groapa. Pana in prezent nu s-a ajuns la nici o concluzie, ramanand doar parerea ca pe fundul Marii Adriatice se gaseste o groapa abisala uluitor de adanca;
*Daca iei orice numar, il dublezi, aduni 10, imparti prin 2, si apoi scazi numarul initial, raspunsul va fi 5;
*Simtul de miros al unei furnici este la fel de puternic ca al unui caine;
*Energia unui uragan este egala aproximativ cu 500.000 de bombe atomice;
*Nimeni nu stie unde este ingropat Mozart;
*Palatul Buckingham are 602 de incaperi.
*Daca ai calatorii de la un cap la altul al galaxiei noastre – Calea Lactee – cu viteza luminii, ti-ar trebui 100.000 ani;
*Cucuveaua e singura pasare din lume care vede culoarea albastra.
*Sigura felina care nu-si poate retrage ghearele este ghepardul.
*Sunetul scos de rate n-are ecou. Nimeni nu stie de ce.
*Limba cameleonului raportata la corp este de 5:1.
*Albinele, broastele testoase si termitele sunt complet surde.
*Sobolanii rezista mai mult fara apa decat camilele.
*Panza de paianjen are o rezistanta remarcabila. Firul de grosimea unui creion ar putea opri un Boeing 747 din zbor.
*Cea mai apropiata ruda a lui Tyrranosaurus Rex este gaina.
*Pielea hipopotamului are o grosime de 6,5 cm asa ca il apara impotriva multor arme de foc. Acest animal fuge mai repede ca omul desi are 4 tone.
*O vaca se imbata daca mananca prea multe mere.
*Putem afirma ca lumea civilizata exista de 3.500 de ani. In toata perioada asta au existat 230 de ani fara razboaie.
*”Generalul Sherman” este cel mai inalt copac din lume si se afla in Parcul national Sequoia. Masoara 91 de metri, cu cativa centimetri sub cea mai inalta cladire din Romania, Palatul Administrativ din Satu Mare (94 m.)
*Alunele se folosesc la fabricarea dinamitei.
*Placile tectonice ale Terrei se misca tot asa de repede ca si cum cresc unghiile la oameni.
*Viteza de propagare a durerii in corpul uman este: 110 m/s.
*Supravietuitori in cazul scufundarii Titanicului sunt si 2 caini.
*1/3 din rezerva de apa a Terrei se afla in Canada.
*Cea mai lunga intrerupere de program de televiziune s-a intamplat in Anglia – BBC a oprit un desen animat cu Mickey-Mouse, s-a anuntat ca a pornit al doilea razboi mondial, apoi peste 6 ani au reluat filmul exact acolo unde s-a intrerupt.
*Albert Einstein a inceput sa vorbeasca la varsta de 6 ani.
*Ca sa devii astronaut american trebuie sa fii mai scund de 1,80 m. In momentul aterizarii Apolo 11 a ramas cu combustibil suficient pentru 20 de secunde de zbor.
*Foarfeca a fost inventata de Leonardo da Vinci. Leonardo da Vinci a fost capabil cu o mana sa scrie iar cu cealalta sa deseneze simultan.
*Din scrieri rezulta ca Leonardo da Vinci a fost cel mai mandru nu de operele sale de arta ci de faptul ca era in stare sa indoaie cu mana rangi de fier.
*Autostrazile din SUA asa au fost concepute ca din 5 in 5 mile au o portiune dreapta de cca 1 mila. Acolo pot ateriza la nevoie aeronavale.
*Exista 2 animale care pot vedea spatiul din spatele lor fara sa-si intoarca capul: iepurele si papagalul.
*Omul piere mai repede din cauza lipsei somnului decat a mancatului. 10 zile rezista un om fara somn, maxim. Fara hrana chiar 1-2 luni.
*Creierul uman are capacitatea de stocare de 1 trilion de byte, sau 1164153 gigabyte.
*Imnul Greciei are 158 de strofe. Nimeni din Grecia nu cunoaste in intregime inmul statului.
*Ultimul simt pierdut de om la moarte este auzul, primul vederea, apoi in ordine gustul, mirosul si pipaitul.
*La nastere toata lumea l-a crezut mort pe Pablo Picasso, doar unchiului lui i-a venit o idee si a reusit sa-l aduca la viata cu ajutorul fumului de trabuc.
*Turnul Eiffel are in compozitie otzel de la furnalul din Gov?jdia, localitatea Ghelar din judetul Hunedoara.
*Cel mai lung cuvant din DEX are 25 de litere si este : ELECTROGLOTOSPECTROGRAFIE. Sunt si alte cuvinte mai lungi, si anume termeni medicali sau din chimie: DIFOSFOPIRIDINNUCLEOTIDPIROFOSFATAZa (36 de litere).
*Cea mai mica pisica din lume traieste in California si ar putea intra fara probleme si in Cartea Recordurilor, datorita dimensiunilor ei liliputane. Heed, pisica in varsta de 9 saptamani din El Cajon masoara doar 7 centimetri si nu cantareste mai mult de jumatate de kilogram.
*In medie o persoana are peste 1460 de vise pe an ?
*Delfinii dorm cu un ochi deschis ?
*O furnica poate sa supravietuiasca pana la doua saptamani sub apa ?
*Cel mai puternic muschi din corpul uman este limba ?
*Unghiile mainilor cresc de patru ori mai repede decat cele ale picioarelor ?
*Puse cap la cap venele,arterele, si capilarele unui adult ar ajunge pentru inconjurul Pamantuluide aproape patru ori ?
*In Indonezia se vorbesc peste 365 de limbi diferite?
*O persoana face in medie 2 500 000 de pasi pe an?
*Inima unei balene albastre este la fel de mare cat o masina?
*Limba unei balene albastre este lunga cat un elefant?
*Daca cantitatea de apa din corpul omenesc este redusa cu 1% iti va fi sete, iar daca este redusa cu 10% vei muri?
*Biblia este tradusa in 2 233 de limbi?
*Animalul cu cel mai mare creier in proportie cu corpul sau este furnica
*Hitler a fost vegetarian
*Toti copiii se nasc cu ochii albastri si dupa cateva momente acestia isi schimba culoarea
*Fluturii percep gustul cu picioarele ?
*Bufnita este una din putinele pasari care poate deosebi culoarea albastra ?
*In 1386 un porc a fost executat prin spanzurarea in public pentru uciderea unui copil ?
*Peste 10.000 de pasari mor anual din cauza coliziunilor cu ferestrele ?
*Omul pierde o jumatate de litru de apa pe zi prin respiratie ?
*Mai mult de jumatate din populatia globului a vazut cel putin un film cu James Bond?
*Numele Mercedes provine de la numele unei austriece?
*Sunt produse mai multe in India decat la Hollywood?
*Creierul unui adult cantareste in medie 1,375 de grame?
*Pasarile nu transpira?
*Pomii de Craciun au fost odinioara impodobiti cu spuma de sapun?
*Pisicile au cate 32 de muschi in fiecare ureche ?
*Alfabetul limbii chineze contine peste 40 000 de caractere ?
*Thomas Edison, inventatorul becului, se temea de intuneric ?
*Februarie 1865 este singura luna inregistrata in istorie fara luna plina?
*Astronautii cresc in inaltime in spatiu ?
*Dreptacii traiesc in medie cu noua ani mai mult decat stangacii ?
*Serpii au doua organe sexuale ?
*Un melc poate dormi trei ani ?
*In medie oamenii se tem mai mult de paianjeni decat de moarte ?
*Apa calda cantareste mai mult decat cea rece ?
*Exista o pasare care in loc sa ciripeasca sau sa cante, latra?
*Sunt cam 2700 de limbi diferite care sunt vorbite in lume?
*Ca sa previi cancerul, e bine sa mananci cate un morcov pe zi?
*Elisabeta I a Rusiei a avut peste 15000 de rochii ?
*Michael Jackson are codul lui postal personal ?
*Pe Venus ploua cu acid sulfuric ?
*Camilele au trei seturi de pleoape ?

duminică, 9 mai 2010

Michael Jackson. Stiati ca…?

albumul Thriller al lui Michael Jackson este cel mai bine vandut album din toate timpurile? Distinctia i-a fost acordata in anul 1984 de catre Guiness Book. Totodata, Thriller este si singurul album vandut in mai mult de 100 de milioane de exemplare (109 conform celor mai multe surse) in intreaga lume.

Michael a fost prima persoana din industria divertismentului care a castigat mai mult de 100 de milioane de dolari intr-un singur an? Totodata el este si cea mai bine platita persoana din show-biz din toate timpurile, conform Guiness Book.

megastarul a fost si prima celebritate care a avut numele inscriptionat pe 2 stele de pe celebrul bulevard Hollywood Walk of Fame? Mai intai, in 1980, pentru activitatea desfasurata in cadrul trupei “The Jacksons” (alaturi de fratii si surorile lui) si apoi, in 1984, pentru cariera solo.

videoclipul piesei Scream (in duet cu sora lui Michael, Janet Jackson) este cel mai scump din toate timpurile? Videoclipul a fost lansat in 1995 si a costat 7 milioane de dolari. Si alte videoclipuri ale celebrului cantaret au avut costuri mari de productie: Bad (anul 1987) – 2.2 milioane dolari, Black or White (anul 1991) – 1.5 milioane dolari sau Remember the Time (1992) – 1.2 milioane de dolari.

videoclipul pisei Black or White a fost difuzat simultan in 27 de tari fiind vazut de peste 500.000 de telespectatori? Evenimentul a avut loc pe 14 noiembrie 1991 iar audienta avuta este cea mai mare inregistrata vreodata pentru un clip video.

timp de 17 ani, cele 8 distinctii castigate de artist la editia Premiilor Grammy din 1984 au reprezentat un record neatins de vreun alt cantaret? In 2001 insa, Carlos Santana a reusit sa egaleze recordul lui Michael.

succesul postului muzical MTV i se datoreaza, in mare parte, lui Michael Jackson? Astfel, daca de la lansarea sa in 1981 si pana in 1983 postul s-a axat pe muzica rock, incepand cu 1983 odata cu difuzarea regulata a clipului piesei Billie Jean a lui Michael Jackson, target-ul canalului s-a mutat pe muzica pop si r`n`b, ceea ce a dus la o crestere a audientei si popularitatii canalului. Videoclipul de la Bille Jean este creditat si pentru spargarea “barierei culorii” in programele MTV (care obisnuia sa difuzeze foarte putini artisti de culoare motivand ca muzica lor nu se incadreaza in profilul postului). In 2009, in week-end-ul care a urmat anuntului mortii cantaretului, MTV a difuzat exclusiv muzica acestuia si emisiuni despre viata lui Michael, litera M din logo devenind neagra (in loc de albastra) iar pe ecran fiind scris “M is for Michael”. Si pe site-ul oficial MTV cantaretul este omagiat: langa logo-ul postului este afisata o imagine stilizata cu Michael dansand iar fundalul este negru.

Bancile. Stiati ca…?

termenul “banca” provine din italienescul “banco”? Acesta inseamna “birou, banca, banc de lucru” si era folosit de bancherii din Florenta in timpul Renasterii care il obisnuiau sa incheie tranzactiile deasupra unui birou.

cea mai veche dovada a unei activitati bancare dateaza din anii 350-325 I.Hr ? O moneda, datand din acea perioada, purtand grafica unei mese/banci pline de monede a fost descoperita in zona orasului turcesc Trabzon (pe atunci, o colonie greceasca).

in doar 9 ani, din 1998 si pana in 2007, valoarea activelor cumulate a primelor 1000 de banci din lume a crescut cu aproximativ 150%? Astfel, daca in 1998 cele mai importante 1000 de banci din lume detineau active in valoare de putin peste 30 de trilioane de dolari, in 2007 suma a crescut la 74.2 trilioane de dolari.

bancile americane detin 14% din totalul de 74.2 trilioane de dolari? Bancile japoneze au pierdut, de la sfarsitul mileniului trecut, aproximativ 11% din cota lor la nivel mondial (de la 21% in 1999, la 10% in 2007). Bancile din spatiul Uniunii Europene detin cea mai mare parte a activelor primelor 1000 de banci la nivel mondial: 53%, cea mai mare cota revenindu-i Marii Britanii.

cele mai multe banci din lume sunt in SUA? La sfarsitul anului 2005, peste 7.500 de institutii bancare faceau afaceri in SUA iar in total acestea aveau peste 75.000 de filiale. Spre comparatie, Japonia (a doua mare putere bancara a lumii, dupa SUA si inaintea Marii Britanii) numara in acelasi an 129 iar in Romania sunt in acest moment, conform site-ului Asociatiei Romane a Bancilor, 41 de banci (numarul poate fi mai mare).

perceperea de dobanda este interzisa in tarile islamice? Dobanda este interzisa de legea islamica (Sharia) insa bancile au gasit noi forme de castig pentru a-si indeplini rolul de unitati de profit (si nu organizatii non-profit). De exemplu, in cazul unui credit ipotecar, in loc sa perceapa dobanda pentru suma imprumutata bancile cumpara ele insele proprietatea si o revand celui care a solicitat imprumutul la un pret mai mare, obtinand astfel profit si permitand plata in rate a sumei. Totusi, ele nu pot percepe penalitati de intarziere la plata ratelor.

primul ATM (automated teller machine; bancomat) a fost folosit in SUA, New York, in anul 1939? Acesta nu a avut insa succes iar banca (Citibank) l-a scos din uz. Dezamagit, inventatorul aparatului, Luther George Simjian, a declarat ca aparatul nu a avut succesul scontat si era folosit doar de prostituate si pariori care nu doreau sa se intalneasca cu casierii bancii fata in fata.

actorul britanic Reg Varney a fost primul om care a folosit varianta moderna, electronica, a ATM-urilor? Acesta a utilizat un bancomat al Barclays Bank, din Londra, Anglia, pe 27 Iunie 1967. Acest prim bancomat utiliza tichete de unica folosinta, special realizate pentru a impiedica fraudele, care erau retinute de aparat si in schimbul carora elibera plicuri preambalate continand cate 10 lire sterline.

cel mai nordic ATM din lume este instalat la Longyearbyen, Norvegia iar cel mai sudic in McMurdo, o statiune de cercetare din Antarctica?

Bomba atomica. Stiati ca?

cea mai puternica bomba atomica detonata vreodata a avut o forta exploziva de 50 megatone de TNT (trinitrotoluen), de 2.500 de ori mai mare decat bomba de la Nagasaki? Numita “Tsar bomba”, explozibilul a fost detonat de URSS in cadrul unui test desfasurat pe 30.10.1961 intr-un arhipelag din Oceanul Arctic, in nordul Rusiei. Forta initiala a bombei era de 100 de megatone TNT insa a fost redusa pentru a limita cantitatea de deseuri radiocative rezultate.

cea mai puternica bomba nucleara produsa si testata de SUA a avut o forta prevazuta de doar 5 megatone TNT? Insa, din cauza unei reactii in lant care nu fusese prevazuta in proiect, explozia a fost de 3 ori mai puternica iar deseurile radioactive ce i-au urmat au produs victime umane. Testul a avut loc pe 01.03.1954 in Arhipelagul Marshall din Oceanul Pacific si este cunoscut sub numele de cod Castle Bravo.

bombele nucleare lansate asupra Japoniei in amurgul celui de-Al Doliea Razboi Mondial au provocat, direct sau indirect, moartea a aproximativ 220.000 de oameni, pana la sfarsitul anul 1945? Cele mai multe estimari mentioneaza ca jumatate dintre victime au decedat direct in urma exploziilor in timp ce cealalta jumatate a decedat ulterior in urma arsurilor sau/si radiatiilor. Cele mai multe victime au fost in Hiroshima, aproximativ 140.000.

Atolul Bikini (cel care a dat in 1946 si numele celebrului costum de baie feminin) a fost scena a peste 20 de teste cu arme nucleare, intre 1946 si 1958? Conform investigatiilor economistului Randall Bell, explozia Castle Bravo a produs o gaura de o mila in solul lagunei iar 70 de acri din atol s-au vaporizat. Insula este in prezent nepopulata permanent din cauza radiatiilor inca existente in vegetatie, insa sederile ocazionale sunt posibile.

primul test nuclear cu o bomba atomica a avut loc pe 16.07.1945, intr-o zona nepopulata din statul american New Mexico? Forta exploziei rezultate in urma testului, denumit Trinity, a fost de 20 kilotone TNT, similara celei de la Nagasaki, Japonia, unde a fost folosita o bomba de acelasi tip. Tehnologia necesara construirii primelor bombe nucleare, inclusiv celor din New Mexico, Hiroshima si Nagasaki, a fost dezvoltata de americani in cadrul Proiectului Manhattan.

Stalin, liderul URSS, stia ca americanii detin tehnologia necesara crearii bombelor atomice inaintea presedintelui in exercitiu de atunci al SUA, Harry S. Truman? La 8 zile dupa testul Trinity, in cadrul conferintei liderilor Axei desfasurata la Postdam pe 24 iulie 1945, Presedintele Truman l-a informat pe Stalin ca americanii au dezvoltat o arma foarte puternica insa Stalin nu s-a aratat prea surprins, fapt ce a provocat mirarea liderului SUA, care a notat pe spatele unei fotografii ca, probabil, Stalin nu a inteles ce i se spusese.

aflat initial pe lista oraselor-tinta pentru prima bomba lansata asupra Japoniei, Kyoto, un important centru cultural si turistic, a fost salvat de interventia Secretarului de Razboi al SUA, Henry Stimson, care isi petrecuse luna de miere acolo? Pe lista initiala, alaturi de Hiroshima, se mai aflau Kyoto, Yokohama si arsenalul militar de la Kokura. Kyoto fusese propus pentru ca, fiind un centrul cultural si universitar important, locuitorii lui aveau o inteligenta peste medie care le permitea sa intelegea importanta primei bombe atomice si efectele pe care le produce continuarea razboiului asupra tarii lor.

in prezent, exista opt state care au detonat cu succes bombe nucleare? Acestea sunt: SUA, Rusia, Marea Britanie, Franta, China, India, Pakistam si Coreea de Nord. Un statut special il are Israelul care este acuzat ca detine arme nucleare insa oficialii acestui stat refuza sa confirme sau sa infirme aceasta informatie. Cel mai mare arsenal nuclear activ estimat il are Rusia, cu 4,840 de focoase, conform Federatiei Oamenilor de Stiinta Americani.

Madonna. Stiati ca…?

cartea (mai mult un album foto) lansata de Madonna in 1992, Sex, contine imagini extrem de provocatoare care i-au atras critici de-a lungul timpului din partea diferitelor organizatii conservatoare (cele religioase, in special)? Astfel, in fotografiile prezente in carte o putem vedea pe Madonna in ipostaze sado-maso, intr-un decor alcatuit din candele si un crucifix, sau mimand o partida de sex oral cu un caine.

Sex, cartea cu imagini provocatoare lansata de Madonna, este cea mai bine vanduta carte de gen din istorie? Cartea face parte din categoria denumita in engleza “coffee table book” (folosite de regula ca remediu anti-plictiseala in salile de asteptare, saloane etc).

din 2007, Madonna este recunoscuta de Cartea Recordurilor ca fiind cea mai de succes cantareata din lume, din toate timpurile? Recording Industry Association of America o plaseaza pe cantareata pe primul loc in topul celor mai bine vandute artiste rock ale secolului XX si a doua cea mai bine vanduta din toate timpurile dupa Barbra Streisand. (sursa)

mama Madonnei a decedat cand cantareata avea doar 5 ani? Madonna Louise, asa cum se numea mama artistei, a decedat la doar 30 de ani, pe 1 Decembrie 1963, din cauza unui cancer la san. Tatal, Silvio Ciccone, s-a recasatorit apoi cu menajera familiei, Joan Gustafson, o casatorie pe care copilul Madonna nu a acceptat-o usor.

artista a facut parte din echipa de majorete a liceului? Talentul pentru dans, observabil si acum in concertele divei, a fost remarcat de profesorul ei de balet din facultate care a incurajat-o sa urmeze o cariera de dansatoare.

la sfarsitul anului 1977, cand avea doar 19 ani, Madonna a parasit facultatea si s-a mutat in New York pentru a-si urma visul de a deveni dansatoare profesionista? Dupa cum declara mai tarziu, acesta a fost cel mai curajos gest din viata ei pentru ca a atunci “a zburat prima data cu avionul si a circulat pentru prima data cu taxiul”. Mai mult, a ajuns in New York avand doar 35 de dolari in buzunar.

in timp ce era in New York, luptandu-se sa ajunga dansatoare profesionista, Madonna a lucrat ca chelnerita la Dunkin` Donuts (celebru lant american de tip fast-food)?

prestatia live a Madonnei din anul 1984, in timpul MTV Music Awards, cand a interpretat piesa Like a Virgin de pe albumul cu acelasi nume este considerat “momentul nasterii” celei care avea sa devina cea mai de succes cantareata din toate timpurile? Socant si indraznet, show-ul artistei a propulsat-o rapid in topuri si in constiinta publicului ca o artista nonconformista.

Istoria reciclarii. Stiati ca…?

oamenii sunt obisnuiti sa recicleze din cele mai vechi timpuri? Studii arheologice au arata ca, in perioadele cand resursele de materii prime se diminuau, gropile de gunoi ale oraselor antice contineau mai putine deseuri cu potential pentru reciclare (unelte, ceramica etc).

un intreprinzator englez, Benjamin Law, a fost primul care a transformat reciclarea hainelor care nu mai puteau fi purtate in materii prime pentru noi materiale textile? Astfel, el a inventat 2 noi materiale: shoddy si mungo, bazate pe lana recuperata din haine vechi, combinata cu lana noua. In 1860, in orasul Batley, Anglia, se produceau peste 7000 de tone din acest material.

perioadele cele mai “propice” reciclarii in masa erau cele de razboi? Germania Nazista este una dintre tarile in care rationalizarea si reciclarea au fost adoptate atat in timpul cat si in perioada pre-razboi. In special se reciclau fierul dar si alte metale rare, fibrele textile sau oasele din care se facea apoi sapun.

Japonia este una dintre tarile in care reciclarea este reglementata prin lege si general accepata de catre locuitori, mai mult decat in celelalte tari? In 2007, in Japonia s-au colectat pentru reciclare 802.036 tone de plastic, cu 429,5% mai mult decat in 2000, adica fiecare locuitor al tarii recicleaza aproximativ 6.4 kg de plastic pe an.

o treime din totalul deseurilor din Statele Unite este reciclat? Astfel, 82 de tone de materiale sunt reciclate dintr-un total de 251 tone de gunoi care se produc anual. Se estimeaza o crestere de 100% a cantitatii de materiale reciclate in SUA in utimii 10 ani.

in SUA exista cea mai mare productie de gunoi pe cap de locuitor din lume? Astfel, in fiecare zi, in medie, un cetatean american produce putin peste 2 kilograme de gunoi.

Austria este “campioana reciclarii” in Uniunea Europeana? Aici se refoloseste aproximativ 60% din cantitatea toatala de gunoi produsa. Grecia, pe de alta parte, recicleaza numai 10% din totalul deseurilor pe care le produce, situandu-se la coada clasamentului.

in anii 70, orasul Woodbury din statul american New Jersey a fost primul din tara care a introdus reciclarea obligatorie? Curand, si alte orase i-au urmat exemplul, principalul motiv al noii pasiuni a americanilor pentru reciclare fiind costul ridicat al energiei. Astfel, se economisea 95% din energie daca se folosea aluminiu reciclat pentru pentru producerea unui produs nou.

Cutremure. Stiati ca…?

cel mai mare cutremur din Romania, care a putut fi inregistrat, a avut loc in 1940, pe 10 noiembrie? Magnitudinea acestuia a fost de 7.3 grade, cu 0.1 grade mai mult decat mai cunoscutul seism din 4 martie 1977 insa cu 500 de victime mai putin decat acesta din urma: 1000 in 1944 si 1500 in 1977. Faptul ca aceste doua cutremure mari din Romania au fost precedate de catre un altul de 7.1 grade in 1908, a alimentat teoria conform careia la fiecare aproximativ 30 de ani tara noastra este lovita de un cutremur major. Insa cutremure de peste 7 grade au avut loc si in 1894 (7.1 magnitudine) si in 1986 (tot 7.1 grade magnitudine), asadar “regula” de 30 de ani nu este foarte corecta.

cel mai mare cutremur, ca magnitudine, inregistrat vreodata a avut loc in 1960 in Chile? Cutremurul a avut magnitudinea de 9.5 grade si este urmat in acest top de catre cutremurul care a avut loc in 2004, in vestul coastei de nord a Sumatrei, cu 9.3 grade magnitudine. Ambele cutremure au fost urmate de cate un tsunami devastator.

cutremure exista nu doar pe Pamant ci se pe Luna, Soare, alte planete si chiar stele? Se presupune de catre specialisti ca activitata seisimica pe planeta Marte a fost foarte intensa de-a lungul istoriei sale insa in prezent cutremurele inregistrate aici sunt de mica magnitudine.

exista 3 scale/norme de raportare sub care sunt prezentate, in general, intensitatea sau magnitudinea unui cutremur? Pentru masurarea intensitatii se foloseste scala Mercalli, numele complet fiind Scara Mercalli Modificata, in timp ce pentru masurarea magnitudinii se folosesc scalele Richter (din 1935) si Moment Magnitude-MM (din 1979).

scara Mercalli masoara intensitatea unui cutremur asa cum a fost el perceput de catre oameni sau din perspectiva distrugerilor cauzate asupra cladirilor si infrastructurii si nu magnitudinea acestuia? Astfel, doua cutremure cu aceeasi magnitudine (masurate in Richter sau MM) pot avea valori diferite pe scara Mercalli din cauza tipului de teren, straturilor solului distanta fata de epicentru etc.

exista X niveluri pe scara Mercalli originala si XII pe scara Mercalii Modificata (cea folosita in prezent)? Astfel, nivelul I arata ca evenimentul seismic nu a fost resimtit in timp ce nivelul XII indica distrugerea totala (unul din cele mai spectaculoase si socante efecte vizuale care se pot intampla in timpul unui cutremur cu intensitatea XII Mercalli este miscarea solului in valuri). De asemenea, numerotarea pe scara Mercalli, a intensitatii, se face folosind cifre romane in timp ce pentru scarile care masoara magnitudinea, Richer si MM, se folosesc cifre arabe.

Scara Richter se foloseste pentru masurarea si raportarea cutremurelor de magnitudine medie in timp ce pentru cutremurele mari se foloseste Scara Moment Magnitude? De regula, cutremurele cu magnitudinea mai mica de 3 se masoara folosind scari mai putin cunoscute, pentru cele cu magnitudinea intre 3 si 7 se foloseste Scara Richter iar pentru cele peste 7 grade se foloseste Scara Moment Magnitude.

pe glob sunt folosite in mod uzual nu mai putin de 5 scari care masoara intensitatea, in functie de regiunea si tara la care ne referim? In USA se foloseste Scara Mercalli Modificata, in Europa se utilizeaza Scara Macroseismica Europeana, in Japonia Scara Shindo iar in India, Israel, Rusia si statele CIS se foloseste Scara MSK-64.

prima scara care masura intensitatea unui cutremur a fost Scara Rossi-Forel, introdusa spre sfarsitul secolului XIX? Ea a fost inlocuita in 1902 de Scara Mercalli, in prima ei forma, insa unele tari, cum este Filipine, inca mai folosesc Scara Rossi-Forel.

s-a calculat statistic ca, in medie, pe an, se produc la nivel planetar 17 cutremure mari (magnitudine intre 7 si 7.9) si un singur cutremur foarte mare (magnitudine peste 8)? Numarul cutremurelor de magnitudine foarte mica si mica (intre 2 si 3.9 grade) este de aproximativ 1.430.000, dintre care nu mai putin de 1.300.000 sunt mai mici de 2.9 grade.

in ultimii 10 ani, din 2000 pana in 2009, anul 2007 a cunoscut nu mai putin de 4 cutremure de peste 8 grade in timp ce 2002 si in 2008 nu s-a inregistrat nici unul? In ordine cronologia, acestea au fost: Insulele Kurile – 13 ianuarie – 8.1 grade, Insulele Solomon – 1 aprilie – 8.1 grade, Coasta Centrala a statului Peru – 15 august – 8 grade si Sudul Sumatrei, Indonezia – 12 septembrie – 8.5 grade.

cel mai catastrofal cutremur, ca numar de victime, a avut loc pe 23 ianuarie 1556 in Shaanxi, China? Victimele estimate ale acestui cutremur sunt in numar de 830.000. Mai recent, pe 28 iulie1976, cutremurul al doilea cel mai catastrofal care a avut loc tot in China, insa de data aceasta in Tangshan, are un numar estimat de 655.000 de victime, de aproximativ de 3 ori mai mare decat cele 255.000 de victime raportate oficial.

Condimente. Stiati ca…?

sofranul este cel mai scump condiment din lume? Pretul unui kilogram de sofran este de aproximativ 4000 de dolari, insa poate creste in functie de calitate. Totusi, fiind un condiment foarte puternic, cantitatea mica de sofran care trebuie folosita pentru gatit compenseaza pretul.

condimentele au stat la baza primelor forme de comert? Piperul si scortisoara au fost initial condimentele cele mai comercializate in Orientul Mijlociu, chiar de acum 4000 de ani.

ghimbirul, scortiosoara, piperul negru sau cuisoarele era considerate produse de lux in Europa Evului Mediu? Fiind importate tocmai din locuri indepartate, ca Asia si Africa, costurile erau foarte mari si de aici caracterul exclusivist al acestor condimente.

comertul cu condimentele a stat la baza prosperitatii unor state ca Venetia sau Portugalia, in perioada Evului Mediu? Venetia a detinut la inceput monopolul pe rutele de comert cu Orientul Mijlociu, fapt care a dus la o prosperitate remarcabila a acestui mic stat in acea perioada. Controlul asupra rutelor de comert cu condimente a fost si motivul principal al celebrei expeditii a lui Vasco da Gama din 1499.

conform unui grup de cercetatori de la Universitatea Cornell, motivul pentru care oamenii au inceput sa gateasca mancaruri condimentate si picante este acela de a se proteja in fata microbilor, bacteriilor sau ciupercilor pe care alimentele le pot dezvolta mai ales in tarile cu climat calduros? Astfel se explica si de ce popoarele care locuiesc in zone foarte calde ale planetei (Mexic, India, Orientul Mijlociu etc) obisnuiesc sa manance mai picant decat europenii.

exista standarde de certificare (ISO) si pentru condimente? Astfel, standardul ISO 959-1 cuprinde normele de certificare pentru piperul negru in timp ce ISO 959-2 face referire la norme similare dar aplicate piperului alb.

conform celor mai recente date ONU, cel mai mare producator mondial de condimente este India? Aceasta tara este responsabila pentr producerea a 1600 000 tone de condimente, adica 86% din totalul mondial. La mare distanta urmeaza China, cu 4%, si Bangladesh cu 3 %.

Compania Olandeza a Indiilor de Est (VOC), creata pentru comertul cu condimente, este prima corporatie multinationala din lume si prima companie care a emis actiuni? In perioada anilor 1700, VOC detinea suprematia absoluta in comertul cu condimente, cu mult in fata urmatoarei rivale (Compania Britanica a Indiilor de Est).

in zilele noastre, piperul este cel mai tranzactionat condiment la nivel mondial? Circa 20% (in 2002) din comertul mondial cu acest tip de produse este reprezentat de piper, iar Vietnam-ul este cel mai mare exportator al acestui condiment detinand 34% din piata in 2008.

cel mai mare producator mondial de sare este Statele Unite? In topul producatorilor urmeaza China, Germania si India. Consumul de sare in USA a crescut cu 50% in anii ultimii 20 de ani de la putin peste 10 grame la mijlocul anilor 80 la, peste 15 grame pe zi in ultimii ani.

Aeroporturile. Stiati ca…?

termenul de”aeroport” (airport in orginal, in engleza) a fost folosit pentru prima data intr-un articol din The New York Times? Autorul lui, pilotul si inventatorul Alberto Santos-Dumont, l-a rostit in cadrul unui interviu pentru renumitul ziar in timpul unei vizite in New York. Articolul original de NYT poate fi citit .

cea mai lunga pista din lume este situata in Tibet si apartine aeroprtului situat la cea mai inalta altitudine din lume? Pista, care deserveste aeroportul Qamdo Bangda din Tibet, are o dimensiune de 5,5 kilometri si este atat de lunga intrucat la acea altitudine (4,334 metri) avioanele au nevoie de mai mult spatiu pentru decolare si aterizare datorita aerului rarefiat.

aeroprtul Ulyanovsk Vostochny din Rusia detine cea mai lata pista din lumea? Aceasta are o latime de 105 metri si este a doua cea mai lunga din lume.

in lume exista 43,867 de aeroporturi? Aceasta cifra este prezentata in raportul CIA pentru anul 2009. SUA detin pste o treime din numarul total de aeroporturi ale lumii, adica 15,095. Pe locl doi se situeaza Brazilia cu 4,000 de aeroporturi, cu peste 600 mai mult decat intreaga Uniune Europeana cu doar 3,391.

cel mai vechi aeroport comercial inca functional din lume este cel din Sydeny? Aeroportul australian si-a inceput activitatea in ianuarie 1920. Cel mai vechi aeroport inca functional din Europa este Schiphol din Amsterdam, Olanda, primul avion comercial decoland de aici in decembrie 1920 dupa ce inainte fusese un aeroport exclusiv pentru uz militar.

desi majoritatea aeroporturilor poarta numele orasului pe care il deservesc, de obicei cel mai mare oras apropiat, sau al unor personalitati din industria aeronautica, unele aeroporturi poarta nume de cantareti, fotbalisti sau clerici? De exemplu, aeroportul din Liverpool se numeste John Lennon (cantaret, trupa Beatles), cel din Belfast se numeste George Best (fotbalist) iar cel din Teheran se numeste Imam Khomeini (liderul Revolutiei Islamice din Iran).

orasul Vancouver din Canada este deservit de cel mai mare numar de aeroporturi? Nu mai putin de 7 aeroporturi, din care cel mai departat este situat la 59 de kilometri de oras, deservesc acest oras din Columbia Britanica. Cate 5 aeroporturi deservesc orasele New York si, respectiv, Los Angeles, din SUA, in timp ce in Europa orasul Londra are 4 aeroporturi in apropiere.

cel mai aglomerat aeroport din lume, dupa numarul de pasageri traficati anual, este cel din Atlanta? Peste 89 de milioane de pasageri (89,379,287 mai exact) au calatorit in 2009 prin acest aeroport, conform CIA World Factbook. Cel mai aglomerat aeroport din Europa este Heathrow din Londra.

aeroportul londoez Heathrow este cel mai mare din lume din punct de vedere al traficului international de pasageri? Desi ca numar total de pasageri se situeaza dupa cele doua aeroporturi americane din Atlanta si Chicago, Heathrow este punctul de trecere principal pentru traficul international.

Henri Coanda din Bucuresti-Otopeni este al 79-lea in topul celor mai mari aeroporturi din Europa din punct de vedere al traficului de pasageri? Aproximativ 4.5 milioane de calatori au decolat/aterizat de pe Otopeni in 2009, cu 10% mai putin decat in anul precedent. Spre comparatie, aeroportul din Budapeste este pe locul 45 iar cel din Sofia pe locul 99.